Ce poate fi mai paralel decât puloverele şi negri? Pot fi datele altceva decât simple coincidenţe?
Şi totuşi…
Întro ţară în care sclavia a devenit afacere şi fundament economic iar segregaţionismul sistem, populatia era împărţită în albi şi negri, în drepturi şi nedreptăţi. Mai presus de conspiraţii, dezvăluiri, sute de cărţi şi milioane de păreri, Comisii Trilaterale, francmasonerii şi puteri din umbră, după cca.50 de ani americanii nu văd umbra ci lumina.
America 1950/1960 America 2008
Întro ţară care se destramă, România e croşetată doi pe faţă doi pe dos şi purtată de o populaţie dezlânată. Mai presus de conspiraţii, scenarii, dezvăluiri, milioane de vorbe, securişti, comunişti, francmasonerii şi puteri din umbră, după 21 de ani românii nu văd nici umbra nici lumina ci doar un alt model de pulovăr.
1989- celebrul pulovăr revoluţionar 2010- pulovăr de înmormântare
Petre Roman cunoscut ca si Traian Băsescu (va fi)cunoscut ca şi
“revolutionarul cu pulover rosu” „nesimţitul cu pulover bleu”
5 noiembrie 2008, media din lumea întreagă anunţa victoria lui Barack Obama (confirmată în noaptea zilei anterioare)-primul preşedinte de culoare al Statelor Unite. Se naşte schimbarea.
5 noiembrie 2010, media din România anunţa moartea poetului Adrian Păunescu, recunoscut de naţie ca un simbol al iubirii de ţară, de repere, de valori româneşti, ultimul român care a fost capabil să capaciteze mase, să insufle trăiri, să răscolească sentimente. Mai presus de pro şi contra, moare ultimul activist al conştiinţei naţionale.
Oameni în negru. Femei şi bărbaţi, personalităţi, tot felul de români de toate vârstele, îmbrăcaţi frumos, elegant, decent, cu o vestimentaţie vădit aleasă cu grijă faţă de locul şi momentul la care participă. Un obicei peste care nimeni nu trece, o tradiţie pe care nimeni nu o nesocoteşte-respectul faţă de cel care nu mai este dar care a fost…cineva.
Parcă ieşit din cabană după un mititel şi-un vinişor, Băsescu- preşedintele ţării- se prezintă întrun pulover bleu deschis din care iese gulerul unei cămăşi în pătrăţele.
Cu caractersitica-i nesimţire, Băsescu îşi interpune modestul lui pulovăr între popor şi simbol aşa cum îşi interpune sărăcăcioasa personalitate între popor şi viitor.
Cu aceeaşi uşurinţă şi nonşalanţă cu care zilnic a înăbuşit ultima urmă de demnitate şi onoare a românilor vii, Băsescu îngroapă demnitatea unui român mort.
Dacă ar fi trăit, Adrian Păunescu i-ar fi spus-o în versuri cam aşa…
Dacă nici cerul nu ne-a mai rămas
Şi nu mai vezi nici uşă nici fereastră
Prin umbra hâdă- stăpân de pripas
Nesimţirea are nume şi-i albastră.
Acest articol a fost publicat în
din PREZENTUL CONTINUU. Pune un semn de carte cu
legătura permanentă.
REPERE ŞI ATITUDINE 
„Nesimţirea are nume şi-i albastră”, corect, dar si paunescu e un comunist mizerabil.
De obicei nu aprob aceste comentarii. Este un spatiu in care nu prea isi gasesc locul afirmatii scurte, „după gust”, nedocumentate sau nesusţinute de argumente raţionale. In plus,sunt situatii, conjuncturi, subiecte si oameni despre care referiri scurte, lapidare, în doua cuvinte, nu pot reflecta realitatea, nu pot fi obiective şi nici măcar raţionale, oricare ar fi ele. Dacă pe de o parte”comunist mizerabil” nu este un atribut potrivit pentru Adrian Păunescu din „n” motive pe care nu are rost sa le mai expun desi cunosc si subiectul si persoana(media a comunicat tot ce era de comunicat şi a reamintit ce era de reamintit), pe de altă parte pentru alţii, un Băsescu de exemplu, este de ajuns un singur cuvânt fără teama de a greşi. De ce? Şi aici sunt multe de spus…Totuşi, la un comentariu simplist, un răspuns simplist. Păunescu e un cineva care a dat, Băsescu e un cineva care a luat.(şi nu mă refer la bani, salarii etc.) Oricum pentru îndărjiţi (sper sa nu te numeri printre ei), reamintesc că pot alege între astfel de „comunişti mizerabili” şi băsişti mizerabili (Patapievici, Cartarescu etc.), cu diferenţa că primii nu aveau încontro iar ultimii o fac liber,conştienţi, ba chiar cu plăcere şi evident pe bani (că doar de aceea am făcut revoluţia).
@roka- Da, ai dreptate (chiar daca Romania este stramba) ! Oricand,oriunde, dar nu oricum…
N-am crezut ca ma va impresiona intr-o asemenea masura moartea acestui om deosebit si poet genial. Ne-a daruit tuturor ceva si de aceea simtim toti ca am pierdut ceva esential care exista in fibra noastra intima. Ma obsedeaza, de mai bine de 30 de ani, doua versuri auzite intimplator la radio: ,,… dreptul la colind il cer/ dalbe flori si lerui ler…,,. In acele vremuri de trista amintire mie mi-a dat incredere in legitimitatea credintei si a iubirii de neam si oameni. Putini stiu si o spun si mai putini, acest titan a facut extrem de mult bine. Daca s-ar aduna numai acei oameni pe care i-a ajutat in mod concret, fara sa-i cunoasca, niste oameni umili cu probleme mari, ar fi mult mai multi decit cei pe care i-am vazut la inmormantare. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace iar noua sa ne dea mintea romanului de pe urma !