2. ¦¦ ILIESCU-BĂSESCU. EVOLUŢIE

de la un grup de „golani” la o naţie de tot rahatul

În 22 aprilie 1990, datorită nemulţumirii generale cu privire la evoluţia vieţii politice din România ia naştere cea mai mare demonstraţie anticomunistă din perioada post-decembristă, cunoscută drept „Piaţa Universităţii” sau „Golaniada”. Este declanşată de un grup relativ restrîns de oameni care au blocat Piaţa Universităţii dar capătă amploare mai ales în urma jignirii aduse de preşedintele ţării, Ion Iliescu, care a calificat demonstranţii drept „huligani” şi „golani” . Din acel moment în piaţă au început să vină din ce în ce mai mulţi oameni declanşând un fenomen cu un imens impact, nu atât din punct de vedere al numărului participanţilor cât al caracterului acestei mişcări sociale ca simbol şi calitate a categoriilor socio-profesionale implicate (studenţi, intelectuali, reprezentanţi ai societăţii civile, protestatari, lideri ai organizaţiilor neguvernamentale, muncitori, militari, artişti, personalităţi etc). Sute de mii de persoane au tranzitat zona declarată „liberă de neocomunism ” şi peste o mie de persoane au luat cuvântul de la vestitul balcon al Universităţii, transformat în tribuna democraţiei şi a libertăţii.

Românii şi-au regăsit resursele de moralitate şi dreptate, şi-au regăsit resursele de unitate şi reacţie,  s-a mers în piaţă, s-a strigat cu forţă în piaţă, s-a asumat în piaţă, s-a declarat în piaţă, s-a cerut în piaţă, s-a impus în piaţă, s-a rămas în piaţă, s-a înnoptat în piaţă de veghe la capul democraţiei abia născute, s-a luptat în piaţă, s-a rezistat în piaţă.

Deşi „golanii” erau cei din piaţă, iniţiatorii, restul  românilor, indiferent de categorie socială, s-au solidarizat numindu-se la rândul lor golani, purtând pancarte sau agăţându-şi în piept sau de gât inscripţii cu: „golan de bine”, „golan titrat”, „golan elev”,  „golan muncitor”, „golan arestat”, „golan cu două doctorate”,  „golan cu opinii”, „mamă de golan” etc.

Preşedintele ţării şi-a jignit propri cetăţeni  doar datorită faptului că nu era de acord cu atitudinea şi opiniile acestora, moment în care toate acestea, practic cea mai amplă şi spectaculoasă mişcare socială de protest din România, intrată în istorie, se declanşează pentru că Ion Iliescu a numit nişte cetăţeni „golani”.

După 20 de ani, 2010, un alt preşedinte de ţară, Traian Băsescu, reuşeşte în 6 ani de mandat să jignească absolut toate categoriile sociale, la rece, în mod perfect conştient, ba în multe cazuri argumentat şi susţinut prin aşa-numite studii, analize ori date, în mod nesimţit, cinic, mincinos, neconstituţional şi în definitiv halucinant pentru poziţia(funcţia) deţinută în stat.

Nu cred să-i fi scăpat vreo categorie socio-profesională din tirul jignirilor şi nu cred să fi rămas mulţi cetăţeni neumiliţi de Băsescu, de PD-L, de regimul instaurat.

Băescu : numeşte o jurnalistă „ţigancă împuţită” după ce i s-a adresat  cu apelativul „pasarică„; întrun mod aproape golănesc, alta e invitată pe masă pentru o respiraţie gură la gură;  altă jurnalistă (femeie!)este catalogată ca fiind urâtă (2005, bilantul Politiei Romane, ca răspuns la întrebarea cum i se pare poliţia, preşedintele răspunde: „In orice caz, mult mai frumoasa decit tine”); în 2006 un alt ziarist este făcut „găozar”; pe alţi jurnalişti îi face nesimţiţi (unor ziarişti care îl urmăreau pe faleza din Mamaia li s-a adresat cu „Sunteţi de o nesimţire incredibiă”); parlamentarii sunt infractori (la postul public de radio, cu referire la tergiversarea unor dosare); universităţile sunt calificate drept  “tiparniţe de diplome”, jignind  astfel comunitatea academică în ansamblu; declară că „şcoala scoate tâmpiţi” (aşadar elevii şi în consecinţă profesorii sunt tâmpiţi); ulterior, îşi menţine declaraţia ( „Nu retractez nimic. Si atunci, si acum mai exista si produse bune ale şcolii românesti cum ar fi olimpicii”) reuşind să întărească imaginea de tâmpiţi a elevilor români, care rămân ca atare  dacă nu sunt olimpici; revine cu altă ocazie asupra educaţiei şi a şcolilor care nu mai pregătesc mecanici si tinichigii, declarând că în loc „să facem ce ne trebuie, noi facem filozofi”, jignind practic şi filosofii, prin extensie intelectualii,  inducând ideea că nu este nevoie de ei şi luându-le în derâdere rolul şi importanţa; îl jigneşte întro confruntare televizată pe liderul PNL, Crin Antonescu, printro aluzie mârşavă la un presupus comportament al acestuia faţă de fosta soţie, decedată în condiţii tragice; la o şedinţă de bilanţ a DNA(2007) cataloghează  drept „infractori” întreprinzătorii din industria berii; oameni de afaceri şi patroni media (care între timp nu erau anchetaţi sau condamnaţi) sunt numiţi exclusiv prin deja celebrul apelativ „moguli”, devenit sinonim cu „corupţi”, pecum şi „rechini”; declară nici mai mult nici mai puţin că medicii români sunt incompetenţi, că 40% din diagnostice şi tratamente sunt greşite din cauza slabei pregătiri a acestora; tot medicii sunt acuzaţi în masă de luare de mită, mai degrabă coborâţi  de şeful statului la nivelul jignitor de şpăgari care se bucură practic “pentru o traistă de porumb”, „un pachet de ţigări ori o sticlă de whisky”;  a afirmat că 99% din populaţia României ascultă manele, ceea ce este jignitor ştiut fiind faptul că acest gen de muzică este considerat de o calitate îndoielnică şi specific(sau destinat) unor categorii cu nivel cultural extrem de redus; o întreagă categorie de pensionari, cei cu pensii mai ridicate(deja nu mai are importanţă cine le încasează atâta timp cât o fac în baza unor legi în vigoare) este jignită prin celebra expresie „pensii nesimţite”, asociată tuturor  la grămadă, repetitiv, obsesiv, prin gura premierului supus Boc; se adaugă ironizări, ceea ce este deja prea mult spus, exprimările fiind de multe ori mişto-uri, ultimele vizând salariaţii la stat tocmai în perioada unei grave crize economice şi sociale şi a unor decizii infernale de reducere a salariilor („poate că iluştrii salariaţi din sectorul public, constatând că li s-a redus salariul cu 25%, se vor îndrepta către acele IMM-uri unde ar putea să aibă salarii mai mari”). Acestea sunt doar o parte din multitudinea de exprimări, apelative, reacţii din partea preşedintelului Băsescu în spatele cărora se ascund adevăratele intenţii sau aprecieri personale vis-a-vis de cei cărora le sunt adresate. Aş menţiona ca o culme a unui comportament iresponsabil, golănesc şi inacceptabil pentru un şef de stat lovirea sau agresarea fizică a unui copil de către acesta, un material filmat care a făcut înconjurul lumii. Adaug că toate acestea au fost făcute în public sau în faţa camerelor de luat vederi ale televiziunilor naţionale.

Cu toate acestea, românii nu mai au sau nu-şi mai regăsesc resursele de moralitate şi dreptate, nu mai au sau nu-şi mai regăsesc resursele de unitate şi reacţie,  românii nu mai ies în piaţă, românii vorbesc pe la colţuri ca pe vremea lui Ceauşescu, înlocuind doar colţurile cu ziarele sau posturile tv şi, în general, mulţi români nu mai par să sesizeze nimic. Nimic nu se întâmplă!

Nesimţirea la cel mai înalt nivel ne-a coborât umilinţa la cel mai de jos nivel. Nu am văzut în stradă oameni purtând pancarte cu „jurnalist împuţit”, „jurnalist găozar”, „ pensionar nesimţit”, „ păsărică urâtă”,  „ unul dintre cei 99% de manelişti”, „infractor parlamentar”, „medic incompetent”, „medic, primesc şpagă traistă de porumb”, „ elev tâmpit”, „ilustru bugetar” etc.

Deodată, ne-a apucat în masă spiritul democratic şi am reacţionat în mod democratic prin exercitarea dreptului la liberă exprimare(degeaba) şi prin recurgerea la căi democratice precum petiţii(inutile) sau procese (la fel de previzibil inutile).

Ce ar mai fi de spus şi ce paralelă aş putea să fac?

Că în timp ce noi am învăţat democraţia, Ei şi-au reamintit autocraţia?

Nu. Lipsa noastră de reacţie şi lipsa unei atitudini juste şi justificate nu este democratică, este tâmpă. Este aproape la fel de nesimţită ca nesimţirea lui Băsescu.

În  20 de ani, am dezvoltat un sistem  Iliescu întrun regim Băsescu în paralel cu trecerea de la un grup de „golani” activi la o naţie inertă „de tot rahatul”.

(mai 2010)