Pentru corectitudine, ar fi trebuit să încep cu observaţia că discutăm foarte puţin despre ce avem(respectiv care-i problema) şi ne dăm tot interesul, ultimul neuron funcţional, ultima suflare, ultima unghie ruptă pe tastatură, ultima vorbă ieşită gata uscată din gâtlej (după atâtea alte zeci de mii) şi ultimele ce ne-or mai fi rămas pentru a descoperi „soluţia” (medicamentul) fără a şti la ce (boala).
Dacă vrei să ştii de ce ţi-e rău ai nevoie de un diagnostic. Dacă vrei să te faci bine iei medicamente. Aşadar plec de la un piramidon: «Problema reală a românilor este că nu se rezolvă niciodată “problemele reale ale românilor”».
După principiul „Beei, care e problema ta?”, am luat-o în serios şi m-am apucat să fac o listă.
- nehotărâţi cu sistemul în care trăim şi modul în care ar trebui să arate
- vrem bani dar afirmăm că avem nevoie de valori şi cultură
- vorbim de valori după ce le anihilăm
- visăm la o economie performantă, vorbim despre o economie funcţională, practicăm o economie dezastruoasă şi sfârşim prin a face economie de unde nu-i
- lăsăm corupţii să înfiinţeaze instituţii corupte care se ocupă de lupta anticorupţie şi apoi „dezvăluim” corupţia, făcând haz de necaz între nepăsare şi revoltă peren mocnită
- ne punem drept responsabili nişte iresponsabili (sau invers) pe care-i învinuim mai apoi de lipsă de răspundere
- vrem să avem fără să facem
- vrem să consumăm fără să producem
- vrem drepturi fără să le folosim
- nu vrem să avem obligaţii dar pretindem mereu altora să şi le asume
- facem legi cu gândul la modalităţile prin care pot fi încălcate, apoi „descoperim” cu agerime inteligentă şi ofuscare socialo-instituţională cum sunt încălcate, nu-i penalizăm pe cei care încalcă legea ci ne supărăm pe lege, schimbând-o de obicei cu alta care continuă acelaşi sistem
- ne place să vorbim despre ceea ce am face şi să nu facem ceea ce vorbim, apoi vorbim mult despre ceea ce am vorbit că am face, despre faptul că nu am făcut ceea ce am vorbit, despre faptul că s-a mai vorbit despre ce am vorbit şi că nu s-a făcut ceea ce nu s-a făcut
- după epuizarea până şi a hazului de necaz sfârşim totul prin plânsete, plângându-ne apoi inclusiv de faptul că ne plângem







