Iniţiativele sunt bune - cum vine vorba.
Iniţiativele sunt motorul schimbărilor, pot fi motorul dezvoltării.
Iniţiativele sunt în general clare.
Iniţiativele sunt în general fezabile pentru că altfel ar fi denumite utopii.
Ei bine, la noi, acum, multe iniţiative nu mai sunt iniţiative.
În primul rând nu prea sunt.
Cele care sunt, nu sunt luate în seamă sau nu se înscriu în domenii de interes, nu sunt legate de priorităţi obiective, fundamentale.
În sfârşit, numim (sau sunt numite) iniţative planuri ori proiecte neclare, care nu sunt fezabile ori care dacă ar fi puse în practică efectele ar fi dezastruoase sau cel puţin negative. Numim (sau sunt numite) iniţative acţiunile de manipulare, acţiunile pentru atragerea sau deturnarea unor fonduri sau venituri necuvenite, acţiunile desfăşurate pentru păstrarea sau preluarea puterii, în special a celei politice.
Mai numim iniţative acţiunile sau demersurile disperate, cele prin care unii presupun că au găsit calea sigură (şi evident facilă) să iasă şi ei “în faţă”, ori cele prin care unii vor şi simt că pot să facă şi cărora evident le lipseşte esenţialul -forţa de a acţiona.
INIȚIATÍVĂ, inițiative, s.f. Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe o acțiune, antrenând după sine și pe alții; …..(Sursa: DEX ’98)
Blogurile şi tot net-ul s-au umplut de “HAI SĂ…”, de la a ne schimba fiecare în parte la a schimba regimul, sistemul şi până la a schimba ţara cu totul. În conformitate cu definiţia de mai sus, s-au antrenat unii pe alţii dar rămânând fiecare cu iniţativa lui şi noncoform definiţiei aproape nimeni nu a propus sau organizat ceva concret şi nici nu s-a specificat în ce constă acţiunea (Ce facem?-Eu zic să hai). Astfel s-a născut acţiunea de a “hai” şi chiar ar trebui inventat verbul “a haisa”(eu haisă, tu haisă…). Uite aşa, în faţa expresiei ori îndemnului “hai să ”, în urma căruia nimeni nu face şi nimeni nu spune clar ce să “facem” , în loc de mobilizare ni se trezeşte ba simpatia ba apatia.
Totuşi, pentru că speranţa moare ultima şi probabil iniţiativa penultima, orice iniţiativă sau iniţativă joacă un rol şi demonstrează ceva.
Veţi găsi aici idei, propuneri, proiecte, inițiative în curs, inițiative concretizate, acele inițiative faţă de care merită să
NU FIŢI INDIFERENŢI!
________________________________
SISTEMULUI SANITAR I S-A PUS CRUCE ŞI LA PROPRIU ŞI LA FIGURAT!
APEL PENTRU STOPAREA CONSTRUCŢIEI DE BISERICI în incinta spitalelor.
(iniţiativa DOC Romania/ianuarie 2011)
________________________________
BĂSESCAUSTUL
Te trezeşti întro zi că steaua ta e galbenă.
PROTEST
________________________________
DOC FACE TROC
Unii ne dau educaţie, valoare, competenţă, bucurie, motiv de mândrie, uneori ajutor. Hai să le dăm în schimb recunoaştere, apreciere, încredere şi mai ales sprijin. Da, exact! M-am riscat să încep cu un HAI SĂ. Doar că este esenţial, concret, facil şi nu vă costă nimic în afară de bunăvoinţă, bune intenţii şi inteligenţă. Cine se încadrează…
HAI SĂ FACEM ca opiniile lor să conteze şi competenţa lor să folosească
(iniţiativa DOC Romania/octombrie 2010)
________________________________
UN FEL DE APEL
Fiecare face ce vrea cu el.
________________________________








HAI SA aplicam legea incepind cu virful ,nu inteleg de ce trebuie sa cerem demsia cind sunt atitea documente care II incrimineaza ,HAI SA ii arestam ,HAI SA le confiscam averile,HAI SA ii bagam in puscaie ,HAI SA o punem pe roberta sa le numere dumicatii precis ar fi satui,HAI SA ii facem sa plareasca pentru toate faradelegile lor si precis cei care vor urma se vor gindi de 2 inainte de a baga mina adinc in buzunarul nostru–multumesc pentru inventarea verbului HAISA PLATIM DATORIILE CU BANII PE CARE IAU FURAT EI